Anton Schmidt
October 31, 2008
Sub titlul “Anton Schmidt – un arhitect bănăţean de dimensiuni europene” la Muzeul De Artă din Timişoara se pot vedea mai multe schiţe şi proiecte a acestui arhitect ce a trăit la începutul secolului XIX. Anton Schmidt s-a născut în Aradul Nou la 20 mai 1786 şi a decedat pe 11 aprilie 1863 la Timişoara.
Anton Schmidt s-a remarcat prin preocupările sale permanente de a aduce un suflu nou în arhitectura greoaie a vremii. A proiectat foarte multe cazărmi şi clădiri utilitare pe tot întinsul Banatului vechi, În 1834 a propus un proiect pentru noul Teatru Comunal, proiect respins datorită lipsei de fonduri. A fost primul arhitect local care prin activitatea sa a influenţat arhitectura din Timişoara.

















