Ghidul Variatiilor de Tipar


Indiferent ce carte poştală ai, întodeauna exită posibilitatea ca o variaţie a ei să existe. Variaţiile pot fi sub diverse forme din mai multe motive diferite. Unele variaţii apar fară intentie dar sunt inseparabile de procesul tipografic pe când altele sunt create intenţionat. Motivele exacte pentru aceste modificări sunt de multe ori imposibil de aflat, de aceea de multe ori trebuie lăsate în zona speculaţiilor. În timp ce unele variaţii clar sunt intentionţionate, variaţii similare ar putea fi la fel de bine accidentale. Majoritatea variaţiilor au fost probabil cauzate pur şi simplu din cauza absenţei unui material de referinţă când se creau noi placi de tipar pentru o imagine. Mulţi colecţionari cumpără variaţii din greşeală, crezând ca nu au mai văzut acea imagine. Este greu de crezut că editorii nu ştiau de această posibilitate cand creau aceste cărţi poştale pentru audienţa originală.

Reeditarea – Ambele cărţi poştale au fost produse de acelaşi editor, tipărit în aceaşi tehnică litografică, şi au acelaşi număr de identificare. Ele ilustrează bine problema înăscută a duplicării unei imagini. Diferenţa de culoare, a felului în care e rotată imaginea sunt cele mai comune variaţii a cărţilor poştale.

Editorul – Toate 3 cărţi poştale de mai sus, au fost făcute de 3 editori diferiţi, folosind tipografii diferite, dar evident toate au fost făcute de acelaşi fotograf. Cea mai bună cale de a compara imagini, stiluri sau tehnici diferite este de a te uita la obiectele „mişcătoare” precum bărcile, maşinile sau oamenii; dacă toate sunt facute din exact aceaşi poziţie atunci ele au fost făcute de acelaşi fotograf. Sunt şanse mari ca imaginile să fi fost vândute oricărui doritor fără drept la exclusivitate. Probabil negativul a fost alb-negru şi fiecare editor, a colorat diferit imaginea. Norii erau rar captaţi pe filmele vechi, şi erau desenate de stilizator.

Recadrarea – Din cauză că primele negative trebuiau sa fie printate prin contact, ele erau deobicei facute într-un format mare. Aşa cum multe din aceste negative erau mai tarziu folosite pentru a crea cărţi poştale mai mici ele putea fi recadrate în mai multe feluri. Când o carte poştală se vindea bine şi trebuia retipărită, negativul era deseori repozioţionat altfel. În aceste cazuri este greu de determinat dacă poziţia aleasă e mai buna, se urmărea crearea unei varietăţi mai mari.

Schimbările regulamentului postal care au introdus divizarea feţei spate in doua, au modificat dimensiunea şi felul în carea imaginea era poziţionată pe o carte poştale. Mulţi editori au retipărit aceleaşi imagini dar pe noul format al cărţii poştale. Noile proporţii au creat deseori măriţi şi reîncadrări ale imaginilor.

Aceste două cărţi poştale au fost produse de doi editori diferiţi, dar folosind aceaşi tehnica litografică. Probabil fotografia a fost cumparată de la un fotograf individual, căci detaliile ”mişcătoare” sunt identice. În pofida faptului că ambele cărţi sunt din aceaşi perioadă, zona pentru mesaj unul a lasat-o mai mare, altul mai mica, la fel cum unul a încadrat diferit faţă de celălalt aceaşi imagine.

Variaţia cauzată de mărirea imagini – este o variaţie foarte comună. Este evident că această variaţie era creată intenţionat, scopul ramâne neclar. Este posibil ca motivaţia să fie îmbunătăţirea compoziţiei, dar dacă luăm în considerare şi schimbarea de culoare, este posibil ca scopul să fie folosirea aceleiaşi imagini pentru a crea mai multe cărţi poştale care să pară diferite.

Culoarea – Dacă o schemă de culoare împreună cu fotografia alb-negru nu era furnizată editurii de fotograf, colorarea era lasată în mâna editurii sau celui care retuşa. Cand o carte poştală era retipărită de multe ori se modifica şi culoarea. În timp ce unele variaţii datorate culorii pot fi foarte subtile, unele pot fi chiar dramatice. De multe ori variaţia e atât de mare, încat cu siguranţa era făcută intenţionat.

Cand este schimbată culoarea, sau sunt modificate detaliile sau e modificată întreaga carte poştală. Schimbarea tonaliăţii cromatice din spre maro spre albastru, era des întâlnită şi poate schimba complet aspectul cărţii poştale.

Colorarea de mână este prin natura sa un proces extrem de imprecis. Multe edituri foloseau o linie de producţie, în care persoane diferite erau responsabile de colorarea diferitelor parţi a cărţii poştale.

Pe aceste cărţi poştale, colorarea nu e doar diferită, dar creează o cu totul altă perioadă a zilei. Este un exemplu tipic a variaţiei intenţionate, pentru a crea din aceaşi fotografie, cărţi poştale diferite.

Noapte – Foarte puţine fotografii au fost făcute noapte, datorită timpului mare de expunere necesar. Cea mai comună practică era selectarea unei scene de zi şi ajustarea ei în culori închise, adăugarea lunii şi a câtorva efecte de lumină. Felul final în care arată o asemenea carte poştală este deseori ne-natural.

Norii - Filmele timpurii nu era foarte sensibile la lumină şi era nevoie de un timp de expunere mare. De multe ori cerul (norii) apăreau ca o suprafaţă albă. Era lasăta la discreţia celor care retuşau cărţile poştale să deseneze cerul aşa cum credreau ei de cuviinţă. Când o carte poştală era retiparită, norii trebuiau redesenaţi. În acest caz de multe ori fotografia sau cartea poştală originală era folosită ca referinţă.

În acest exemplu, un cer bine retuşat nu era irosit în vreme ce două scene foloseau aceeaşi nori desenaţi. Odată un cer desenat el putea folosit în mai multe scene în diferite cărţi poştale. Mulţi editori aveau un stoc destul de mare de asemenea imagini, ce puteau fi repede folosite pentru a mări producţia şi a scade preţul forţei de muncă.

variatie de animatie

Adăugare şi Scoatere – În timpul procesului de retuşare obiecte nedorite puteau fi eliminate dintr-o imagine, lucru ce era des întalnit. De multe ori stilul hainelor, sau modelul maşinii trăda perioada în care a fost făcuta fotografia şi prin scoatere sau alterare imaginea putea fi retipărită ulterior pentru o audienţă nouă. Obiecte puteau fi de asemenea adăugate pentru a face o scena mai interesantă. Acest procedeu de multe ori se înfăptuia având o serie de decaluri cu oameni, maşini, vapoare, dar cei ce retuşau cărţile poştale deseori le desenau de la zero. În exemplul de mai sus, figurilor le lipsesc detaliile şi textura în comparaţie cu scena înconjurătoare, ceea ce înseamnă că cel mai probabil au fost desenaţi.

Aceste două cărţi poştale sunt de acelaşi editor, dar retipărite folosind tehnici lithografice diferite. Observaţi că în versiunea ”de noapte” au omis să scoată şi lumina ce trece prin copacul din partea dreaptă a maşinii. Maşina lipsind din varianta ”de zi” a cărţii poştale, probabil a fost adăugată în varianta de ”de noapte”, deşi doar acest lucru nu-i o dovadă în sine. Modul ciudat în care maşina a fost desenată este un semn mai bun că ea a fost adăugată, şi cel mai probabil prin adăugarea unui decal pre-printat. Din moment ce decalurile era de multe ori disponibile doar de o singură dimensiune, ei erau nevoiţi să-ş poziţioneze perfect ca imaginea generala să arate natural.

Poziţionarea exactă a persoanelor de pe cal în aceste exemple, ne indică faptul că cele două cărţi poştale au fost creaţia aceluiaşi fotograf, cu modificări tipice în colorarea norilor şi a cerului. Dar aceste cărţi poştale au rezultat în două vederi diferite din moment ce fundalul este diferit. Pentru a crea o compoziţie mai dramatică fundalul cărţii poştale din dreapta nu a fost doar ”îmbunătăţit” dar poate chiar redesenat sau împrumutat din altă imagine. Chiar şi pietrele din stânga personajelor de pe cai a fost modificată, ca prăpastia să pară mai mare pentru un strop de dramatism în plus.

Mediu – Mulţi editori printau cărţi poştale folosind diverse tehnici. De multe ori pentru fotografii diferite erau folosite aceaşi tehnică, sau pentru aceaşi fotografie tehnici diferite. Aici aceaşi fotografie a fost folosită pentru a crea o carte poştala alb-negru şi una color. Puteţi observa o mica diferenţă a încadrării imagini şi a măririi ei. Cartea poştală alb-negru arată mai multe detalii decât cea color pentru că nu e acoprită în straturi succesive de cerneală.

Aceste două cărţi poştale editate de aceaşi persoana, au şi ele acelaşi titlul dar numere de identificare diferite. Una e colorată manual iar cealaltă tipărită color. Deşi cerul şi norii sunt diferiţi, detaliile mării sunt identice. Asta ne indică ca au fost produse din aceaşi fotografie.

Aceste două cărţi poştale editate de aceaşi editură par a fi o variaţie simplă de recadrare, una colorată manual iar cealaltă tipărită color. Deşi tehnică diferă, ele au fost produse din două fotografii diferite, proabil făcute la cateva minute una dupa alta. Indiciul e calul care în prima poză bea apă iar în cealaltă se uită spre aparatul de fotografiat.

Foto (Real Photo) – Multe imagini identice pot fi găsite atât pe fotografii simple cât şi pe cărţi poştale printate. În unele cazuri fotograful îşi făcea propria carte poştala foto şi avea cărţi poştale printate adiţional pentru vânzare. În alte cazuri fotograful care a produs fotografia vindea în cele din urmă negativul unei edituri de cărţi poştale, care ulterior o printa în cerneală. Uneori un editor cumpăra o fotografie şi o trimitea la tipărit sub numele său. Cărţi poştale printate cu variaţii în ele erau de multe ori folosite pentru a masca o imagine furată. În acest caz imaginea din cartea poştală alb-negru (real photo) parea a fi fost făcută cu mult timp înaintea de cea printată, dar legătura exactă rămâne necunoscută.

Verso – Mulţi editori schimbau des design-ul feţeii verso a cărţilor poştale. Uneori motivul era diferenţierea cărţii poştale printate într-un an de altul sau a unei serii de cealaltă. Partea verso a cărţii poştale variază atât de mult încât nu exită mari aşteptări în consecvenţă. În acelaşi timp există variaţii care merită menţionate. Imaginea de pe ambele cărţi poştale de mai sus este identică şi au acelaşi nume. Una a fost editată pentru piaţa Americană, pe când cealaltă pentru piaţa din Egipt.

__________________________________________________________________________________________________

Traducerea şi adaptarea de Silviu T. după : metropostcard.com


3d africa agfa america anca anglia anina antichitati antiqbid.com arad arhitectura arme arta aukro austria auto bacau banat banatmedia barcelona Basarabia basme brasov bucovina bucuresti carte carte postala Carti postale carti postale moderne carti postale multimedia Carti si reviste Cartofilie catalog cazarma cernauti Chisinau cluj colectii colectionari colectionarul roman concurs craciun crisana cromolitografie cutie postala darabanth delcampe deva Dictionar diverse ebay Editura Eforie Sud Emanoil Ungureanu etnic europa evz expozitii falsuri filatelie folclor ford foto fotografie genova germania hanul lui manuc harta hartii de valoare hotel savoy iarna iasi ilustrata Ilustrate industrial Insemnari interbelic Istorie italia jocuri licitatie licitatie online litografie lugoj lugos manastire minieri multimedia muzeu muzeul taranului roman muzi muzica numismatica obor ofiteri germani okazii oldposcard onli online opinii Oradea pakistan Palatul Soutzo panoramacard panoramice parcuri personal petrosani piata sf gheorghe piatra-neamt politica posta postcrossing poze presa religie reprint reviste romania romfilatelia rsr sala lira sarbatori scoli senegal sighisoara sinagoga site steierdorf stema Stiri suceava targ targ de antichitati targoviste targu mures Targuri colectionari timisoara Tipar transilvania turistice twitter ungaria versuri Video youtube zalau zepelin ziare zincografie